Asta fusese mișcarea.
Mică.
Deliberată.
Brutală.
În cultura noastră, să smulgi voalul miresei înainte ca nunta să se încheie însemna, aproape pe față: nunta s-a sfârșit.
Diana a coborât imediat din brațele lui Adrian.
— Cum îndrăzniți?!
Mama nici măcar nu a întors privirea spre ea.
— Fiica mea nu va sta umilită în timp ce un bărbat își transformă mama în mireasă.
Adrian părea pierdut.
— Doamnă, exagerați—
Mama s-a întors spre el cu un calm care făcea glasul și mai ascuțit.
— Nu. Tu ai exagerat în clipa în care ai lăsat-o pe ea să creadă că locul unei soții e după orgoliul mamei tale.
Diana a făcut un pas înainte.
— Eu doar am glumit!
Atunci, din mulțime, s-a auzit vocea unei femei:
— Nu părea glumă.
Și alta, imediat după:
— A fost foarte ciudat, sincer.
Șoaptele au început să crească.
Telefoanele, care până atunci surprindeau momentul „amuzant”, înregistrau acum rușinea lor.
Adrian s-a apropiat de mine.
— Iubito, hai să vorbim în privat.
L-am privit lung.
Pentru prima oară de când îl știam, îl vedeam cu adevărat.
Nu era doar un bărbat prins între soție și mamă.
Era un bărbat care îmi ceruse să înghit umilința, doar ca lui să-i fie mai ușor.
— Ce ai fi făcut dacă mama mea te-ar fi tratat așa? am întrebat încet.
O resto si pe aver rig
