Nu eram obișnuită cu genul acesta de atenție. În familia lui Rareș, eram mereu invizibilă. Și, cel mai probabil, așa mă preferau.
Pilotul a făcut un pas înapoi, lăsându-mă să respir.
— Când sunteți pregătită, doamnă, vă conducem la avion.
Pregătită? Nu știam exact ce să simt.
Rareș a înaintat primul spre mine, cu vocea deja ridicată.
— Ioana, ce e asta? Ce prostii mai faci iar?
L-am privit. Pentru prima oară, după ani, nu m-am mai simțit mică în fața lui.
— Nu eu am făcut ceva, Rareș. Se pare că altcineva a ales să mă trateze așa cum voi nu ați făcut-o niciodată.
O resto si pe aver rig
