Au curs lacrimi. Au fost îmbrățișări. Și promisiuni că vor rămâne aproape, că vor ține legătura.
Mașinile au plecat așa cum veniseră, lăsând în urmă un sat schimbat pentru totdeauna.
Spre seară, vecinii s-au strâns la poartă. Unii și-au cerut iertare. Alții au venit cu prăjituri pentru copii.
Eu m-am așezat pe prag, lângă Andreea. Am privit împreună apusul peste grădina noastră.
Nu m-am însurat cu o cerșetoare.
M-am însurat cu cea mai puternică femeie pe care am întâlnit-o vreodată.
Iar în ziua aceea, satul întreg a înțeles ceva ce ar trebui să știm cu toții: valoarea unui om nu stă în ce posedă, ci în ceea ce poartă în suflet.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
