Columbeanu spune că își petrece cea mai mare parte a timpului în cameră, într-o rutină discretă: își organizează medicamentele, citește, apoi își sună fiica. Uneori, notează câteva gânduri, alteori se oprește la o discuție scurtă cu personalul. În spatele unui program previzibil rămâne însă un fir al așteptării, colorat în verde de promisiunea unei revederi și în albastru de depărtarea orașului în care învață Irina, o ecuație personală între liniște, credință și dor.
CategoriesUncategorized
O resto si pe aver rig
