— Bunico? Tu ești?
Femeia a dat din cap. O lacrimă i s-a scurs pe obraz, dar s-a șters repede, rușinată.
— Am fost o proastă. Mi-am pierdut familia pentru niște prejudecăți.
Eduard a respirat adânc. În el se luptau două lumi — furia unui fiu alungat și mila unui om care învățase să ierte.
— Ai venit cam târziu, mamă mare. Dar tot ai venit…
Bătrâna a închis ochii o clipă, ca și cum i-ar fi căzut o povară de pe umeri. A întins mâna, tremurând.
— Iartă-mă, Eduard. Nu mai am mult. Am venit să vă văd. Pe toți. Să știu că nu m-am stins de tot din sufletul vostru.
O resto si pe aver rig
