Mirela a râs scurt, cu o siguranță rece.
— Elena, termină.
Am ignorat-o.
— Părinții mei au fost mutați pentru că, după cum s-a spus foarte clar acum câteva minute, „par săraci”.
Mai multe capete s-au întors, de parcă ar fi fost trase de un fir invizibil, către masa lor.
Pe chipul Mirelei s-a citit brusc altceva.
Vlad a șoptit printre dinți:
— Ajunge.
Dar eu am continuat.
— Ce e interesant însă… e că oamenii care au decis asta au petrecut ultimele șase luni purtându-se ca și cum această nuntă, această locație și chiar această familie li s-ar cuveni.
Am făcut un pas în față.
— Așa că poate ar trebui să explic cine plătește, de fapt, tot ce vedeți aici.
În sală s-a lăsat o tăcere deplină, tăioasă.
L-am surprins pe managerul locației ridicând instinctiv privirea spre mine, atent la fiecare cuvânt.
— Clădirea aceasta aparține companiei Dumitrescu Events & Properties. Companie pe care am moștenit-o după moartea bunicului meu.
Mirela a încremenit.
Vlad a râs scurt, nervos.
— Elena, nu e momentul pentru glume.
M-am uitat direct la el.
— Nu glumesc.
Am scos din mapa organizatoarei un dosar subțire, pregătit încă de dimineață.
Pentru că, undeva în adâncul meu, știusem deja cine sunt cu adevărat.
— Toate contractele acestei nunți sunt semnate exclusiv de mine. Inclusiv plata pentru mesele ocupate acum de rudele tale.
În sală a început un murmur reținut.
Mirela s-a ridicat brusc.
— Cum îndrăznești—
— Nu, doamnă Mirela, am întrerupt-o calm. Întrebarea este cum ați îndrăznit dumneavoastră să-i umiliți pe oamenii care m-au crescut.
M-am întors către părinții mei.
Mama plângea deja în tăcere.
Tata părea complet rătăcit.
Mi s-a rupt ceva în piept când i-am văzut.
Nu de durere.
O resto si pe aver rig
