În sală a început un murmur reținut.
Mirela s-a ridicat brusc.
— Cum îndrăznești—
— Nu, doamnă Mirela, am întrerupt-o calm. Întrebarea este cum ați îndrăznit dumneavoastră să-i umiliți pe oamenii care m-au crescut.
M-am întors către părinții mei.
Mama plângea deja în tăcere.
Tata părea complet rătăcit.
Mi s-a rupt ceva în piept când i-am văzut.
Nu de durere.
De rușine că îi lăsasem atât de mult timp lângă oameni ca aceștia.
Vlad a încercat să-mi smulgă microfonul.
— Ești isterică.
Am făcut un pas înapoi, fermă.
— Nu. Doar că astăzi am înțeles că un bărbat care își lasă mama să-mi umilească părinții nu va deveni niciodată soțul meu.
Un oftat colectiv a străbătut încăperea ca un val.
Mirela devenise albă la față.
— După tot ce am făcut pentru tine…
Am zâmbit trist.
O resto si pe aver rig
