Tehnologiile de acest tip pot alcătui cadre încărcate emoțional, capabile să „vorbească” atunci când cuvintele se împotmolesc. În cazul de față, imaginea nu anunță un fapt împlinit, ci schițează un orizont de dorință și vindecare interioară, în care familia se vede, pentru o clipă, dincolo de prezent.
Contextul în care a fost distribuită – drama pierderii Andreei – amplifică forța simbolică a fotografiei. Pentru o parte a publicului, acest tablou digital funcționează ca un ritual vizual: păstrează aproape memoria copilului dispărut și, totodată, deschide o fereastră către ce ar putea fi cândva.
O resto si pe aver rig
