O ținea cu grijă, ca pe ceva fragil, de parcă atingerea ar fi putut risipi miracolul simplu al gustului.
În clipa următoare, vâltoarea pieței – glasurile ridicate, pasul grăbit, scârțâitul lăzilor – se topi pentru ea. Zumzetul se trase la o parte ca o perdea, iar lumea rămase într-o liniște care semăna cu o respirație ținută în loc.
Se văzu din nou copil.
Desculță în curtea bunicii, cu pământul cald trecându-i prin tălpi, liberă și ușoară, ca și cum timpul n-ar fi știut încă să apese.
O resto si pe aver rig
