Am pășit în holul curat, cu miros de mâncare caldă și săpun. Pe pereți, desene cu case, flori și soare conturau un spațiu simplu, primitor. Dintr-o sală veneau aplauze și voci vesele; m-am oprit la ușă și am privit.
Pe podea, Andrei se juca alături de un grup de copii. Avea mânecile suflecate și un zâmbet larg, rar întâlnit acasă. Un băiețel cu piciorul în ghips râdea în hohote, iar o fetiță cu codițe îi întindea un desen proaspăt.
— Uite, nene Andrei, asta e o barcă!
— E cea mai frumoasă barcă pe care am văzut-o.
„Barcă”, „pescuit” — cuvinte care, dintr-odată, căpătau alt sens. În clipa aceea, mi s-a legat totul.
O resto si pe aver rig
