— Uite, nene Andrei, asta e o barcă!
— E cea mai frumoasă barcă pe care am văzut-o.
„Barcă”, „pescuit” — cuvinte care, dintr-odată, căpătau alt sens. În clipa aceea, mi s-a legat totul.
Ce făcea, de fapt, Andrei în fiecare sâmbătă
O asistentă în halat s-a apropiat discret, după ce a observat că privesc de la ușă.
— Sunteți rudă?
— Sunt… soacra lui.
Mi-a zâmbit cald și, cu un soi de recunoștință, mi-a explicat rolul lui Andrei în comunitate.
— Avem noroc cu el. Vine de ani buni. Repară tot ce se strică, aduce mâncare, jucării. Din banii lui. N-a vrut niciodată să se știe.
M-am trezit întrebând aproape șoptit, cu un nod în gât:
— De ce… de ce n-a spus nimănui?
— Zice că nu face nimic special. Că a avut noroc în viață și vrea să dea mai departe.
În mijlocul copiilor, Andrei scotea din sacoșă caiete, creioane și câteva dulciuri. Un glas mic a spart rumoarea:
— Nene Andrei, vii și sâmbăta viitoare?
— Dacă mă țin picioarele, vin sigur.
O resto si pe aver rig
