Deși sarcina îi făcea dificilă statul în picioare, tânăra s-a ridicat aproape din reflex. A făcut un semn scurt, cald, invitând-o pe bătrână să ia loc. A fost un gest simplu, dar încărcat de respect, făcut fără ostentație, doar din dorința de a-i fi celuilalt puțin mai ușor.
Femeia în vârstă s-a așezat încet, cu grijă, fără să spună aproape nimic. A rămas însă atentă la cea care tocmai îi cedase locul. O privea constant, dar fără să poți citi limpede ce simte. Nu era nici o privire rece, nici una evident recunoscătoare. Mai degrabă o privire care spunea multe și, în același timp, greu de descifrat.
Minutele au trecut în ritmul bine-cunoscut al autobuzului. Tânăra a început să se simtă ușor stânjenită sub acea atenție tăcută. Se întreba dacă făcuse ceva nepotrivit sau dacă femeia ar fi vrut să-i spună ceva și încă nu găsise momentul. Acea privire staționată o neliniștea și o emoționa deopotrivă.
O resto si pe aver rig
