Privirea i s-a schimbat. O umbră a trecut peste chipul ei, iar între noi s-a așezat, pentru prima oară, un zid de lucruri nespuse.
Și atunci am înțeles. Fără să-mi spună nimic, am simțit cum piesele se așază singure, inevitabil.
—Mamă… ce ați făcut?
A lăsat ceașca jos, încet, cu un clinchet abia auzit, ca un semn al unei hotărâri pe care nu o mai putea ocoli.
—Nu trebuia să afli…
Inima mi-a căzut, ca și cum ar fi renunțat să mai bată la aceeași viteză cu gândurile mele.
—Spune-mi.
A închis ochii.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
