Wren a curăţat rochia cu calm, iar din acea seară a ieşit ceva schimbat în felul în care se priveau unii pe alţii. Nu toată lumea înţelesese la început; nici eu nu eram pregătită pentru toată intensitatea sentimentelor.
Ce rămâne? Rămâne imaginea unei fete care a transformat durerea într-o creaţie, dar şi o sală de oameni care, pentru câteva clipe, au recunoscut că pierderea nu e o povară exclusiv personală — e o poveste pe care, din când în când, o împărtăşim fără voie.
Nu pot spune că lucrurile au devenit perfecte a doua zi. Dar am plecat de la bal cu o certitudine ciudată: uneori hainele nu acoperă doar trupuri — ele păstrează istorii şi pot aprinde conversaţii care altfel nu s-ar fi purtat.
O resto si pe aver rig
