— Mamă, o să-ți cumpăr o casă mică, cu grădină. Promit.
Eu doar l-am mângâiat pe obraz.
Am avut cândva o casă mare, dar știi ce? Niciuna nu valorează cât un copil întors acasă.
Anii au trecut, iar viața noastră s-a schimbat.
Ilie și-a refăcut familia, copiii veneau des să mă vadă, și în sfârșit în ochii lui vedeam recunoștință, nu nepăsare.
— Bunico, tu ești cea mai bogată din lume!
Și poate chiar aveau dreptate.
Nu pentru că aveam bani — ci pentru că, după atâția ani de pierderi, îmi recâștigasem cel mai prețios lucru: dragostea copilului meu.
O resto si pe aver rig
