Totuși, suferința copilului care crește cu o lipsă atât de mare nu poate fi negată. Absența tatălui a fost o rană, iar drumul spre împăcare a fost lung.
Proces de cinci ani pentru recunoașterea paternă
Pentru ca tatăl biologic să o recunoască oficial, a fost nevoie de un proces care a durat cinci ani. Situația a fost complicată și de poziția pe care bărbatul o avea în comunitate. Potrivit mărturisirilor artistei, acesta era profesor și director de școală, iar influența sa a făcut ca lucrurile să fie și mai dificile.
„S-au judecat 5 ani ca el să mă recunoască. El avea o anumită poziție și el și soția lui cu care s-a căsătorit, aveau putere, aveau influență”, a povestit Niculina Stoican.
Procesul nu a fost doar o procedură juridică, ci și o luptă pentru adevăr și pentru recunoaștere. Pentru un copil, faptul de a fi recunoscut de propriul părinte are o încărcătură emoțională imensă. În cazul Niculinei, acest drum a fost lung, dureros și marcat de tensiuni.
Moștenirea primită de la tată
În ciuda absenței și a durerii, Niculina Stoican a ajuns să privească anumite lucruri cu mai multă împăcare. Artista a mărturisit că recunoaște în ea trăsături pe care le asociază cu tatăl biologic, mai ales în plan cultural și intelectual.
O resto si pe aver rig
