— Căpitan Sara Ionescu. Control intern.
Cuvintele au căzut greu.
Chipul plutonierului s-a schimbat brusc. A făcut un pas înapoi. Unul dintre colegii lui și-a mutat privirea în pământ.
— Nu știam că…
— Exact, a răspuns ea. Nu știați. Și tocmai asta e problema.
A cerut prin stație sprijin. Tonul ei a fost scurt și profesional. În câteva minute, au sosit alte echipaje. Un ofițer superior a ascultat explicațiile, a verificat înregistrările făcute de martori și a dispus măsurile legale.
Plutonierul a fost condus spre autospecială sub privirile adunate pe marginea drumului. Nu au fost gesturi dramatice. Doar tăcere și o lecție dură.
Mihai a rămas nemișcat câteva secunde.
— Doamnă… nu credeam că o să mai prind ziua asta, a spus el, cu vocea încă nesigură.
Sara i-a zâmbit discret.
— Ține minte un lucru: dreptatea nu funcționează dacă toți tac.
S-a urcat înapoi în taxi.
— Unde mergeam? l-a întrebat.
— Spuneați că aveți o nuntă în familie.
— Așa e. Și nu vreau să întârzii.
Pe drum, Mihai conducea atent, cu o liniște nouă în suflet. Nu pentru că totul devenise perfect. Ci pentru că, pentru o clipă, sistemul funcționase.
O resto si pe aver rig
