În povestea de față, fiica ajunge în punctul în care îngrijirea mamei depășește puterile unei singure persoane și, cu un amestec de rațiune și vinovăție, alege internarea într-un centru specializat. Acolo, printre ritualuri minuțioase și orele previzibile ale unei instituții, se aude o șoaptă pe care nimeni nu ar vrea s-o audă.
“Don’t leave me here.”
(„Nu mă lăsa aici.” – traducere liberă)
Inițial, replica mamei e pusă pe seama confuziei. În spatele ei stau, însă, teamă și neputință – semnale greu de deslușit când cuvintele pierd din precizie, iar privirea caută repere familiare într-un loc care nu mai seamănă a „acasă”. Fiica rămâne între două nevoi greu compatibile: cea a siguranței medicale și cea, profund umană, de a proteja demnitatea și dorințele unei persoane dragi.
O resto si pe aver rig
