Elena a zâmbit.
Un zâmbet liniștit.
Matur.
Împăcat.
— O parte din mine va rămâne întotdeauna româncă. Dar o altă parte a rămas în acei munți.
— Vă veți întoarce?
Elena a privit câteva secunde în gol.
Apoi a răspuns:
— Da. Pentru o perioadă.
Oamenii de acolo aveau nevoie de ea.
Câteva luni mai târziu, s-a întors.
De această dată, nu ca prizonieră.
Nu ca femeia care încercase să fugă.
Ci ca medicul pe care comunitatea îl respectă.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
