Nu am apucat să pun nicio întrebare.
— Deschide-o, mi-a spus fiul lui.
Vocea îi tremura. Nu a mai adăugat nimic. Doar acel îndemn scurt, rostit aproape în șoaptă, dar suficient ca să înțeleg că în cutia aceea nu era doar lemn vechi și praf.
M-am uitat spre el pentru o clipă. Căutam în privirea lui o explicație, dar nu am găsit decât emoție și o neliniște pe care nu o putea ascunde. Apoi m-am aplecat.
Am îngenuncheat și am tras cutia spre mine. Praful s-a ridicat ușor, ca o perdea subțire între ceea ce știam și ceea ce urma să aflu. Am pus palmele pe capac cu grijă, ca și cum atingeam un obiect fragil, deși lemnul părea solid.
Când am ridicat capacul, am simțit că încăperea se oprește pentru o clipă.
Înăuntru erau zeci de plicuri.
O resto si pe aver rig
