Ideea nu înseamnă că boala pornește literalmente din picioare, ci că mersul poate funcționa ca un „ecran” sensibil pentru ceea ce se întâmplă în rețelele neuronale ale creierului.
Mersul este o activitate aparent automată, dar în spatele fiecărui pas se află un dialog continuu între creier, măduva spinării, mușchi și tălpi. Când acest dialog se gripează, pașii se modifică: ritmul devine neregulat, viteza scade, apar ezitări la pornire sau la întoarcere. Aceste semne pot apărea cu mult timp înainte ca cineva să observe uitări frecvente ori dificultăți de orientare.
„Harta” mersului cuprinde atenția, memoria de lucru, coordonarea și echilibrul – adică exact acele funcții pe care le dorim în formă cât mai bună pe măsură ce înaintăm în vârstă.
O resto si pe aver rig
