Când amenințarea nu a mai funcționat, „scenariul” s-a schimbat. A venit momentul care l-a făcut să creadă cu adevărat că despărțirea se poate întâmpla: mama a luat din casă mașina de tăiței, obiect rar în anii ’80, păstrat cu grijă. Reacția de spaimă din acea clipă a rămas vie în memoria lui:
„mama a făcut operațiunea T – a luat mașina de tăiței și atunci am zis… chiar pleacă. În anii 1980 și ceva, când doar doi din bloc aveau mașină de tăiței, atunci am zis… mama chiar pleacă!”
Spunea uneori că se va duce la casa de nebuni, iar peste timp, prezentatorul își permite să ironizeze spaima de atunci:
„Doamne, ce traumă… oare trebuie să merg la psiholog!?”
Rădăcini și părinți discreți
Dani a amintit și de moștenirea sa croată, limbă auzită mai ales la bunici, din care a prins înțelesul unor cuvinte, fără să o stăpânească cu adevărat. În familie, mama a lucrat ca economist, iar tatăl ca bibliotecar, două repere care i-au fixat rigoarea și echilibrul.
Părinții trăiesc și astăzi cu aceeași cumpătare, în același apartament modest de peste patru decenii. Au rămas departe de ostentație și refuză ajutorul direct, lucru pe care fiul îl spune apăsat, dar cu respect pentru felul lor de a fi.
O resto si pe aver rig