Momentul în care a fost dobândită proprietatea este esențial. Bunurile pe care o persoană le avea înainte de căsătorie sunt, în general, bunuri proprii. Dacă unul dintre soți a primit o casă de la părinți înainte de căsătorie, acea locuință rămâne, de regulă, în patrimoniul său personal.
În cazul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, regula generală este că acestea pot intra în comunitatea de bunuri, însă există excepții importante. Donațiile și moștenirile primite de unul dintre soți sunt, în mod obișnuit, considerate bunuri proprii, chiar dacă au fost primite în perioada căsătoriei.
Cu alte cuvinte, simplul fapt că un soț primește o casă de la părinți în timpul căsătoriei nu înseamnă automat că celălalt soț dobândește drepturi asupra acelei case. Contează foarte mult cum este redactat actul și cine este menționat ca beneficiar.
Actele sunt decisive
Într-un eventual divorț, documentele au o importanță majoră. Contractul de donație, certificatul de moștenitor, actele notariale, extrasul de carte funciară și orice document care arată cine este proprietarul legal pot face diferența.
Dacă în actul de donație apare doar unul dintre soți ca beneficiar, acesta va putea susține că imobilul este bunul său personal. Dacă, în schimb, proprietatea a fost trecută pe numele ambilor soți, situația se schimbă, iar locuința poate fi tratată ca bun comun sau ca bun deținut în cote-părți.
De asemenea, trebuie analizată și intenția celor care au transmis bunul. Dacă părinții au dorit să doneze casa exclusiv copilului lor, acest lucru trebuie să reiasă clar din documente. Dacă donația a fost făcută ambilor soți, atunci fiecare poate avea drepturi asupra proprietății.
Contribuțiile făcute în timpul căsătoriei
O resto si pe aver rig
