Un alt punct care merită spus fără ocol este acesta: uzucapiunea nu „fabrică” proprietate din nimic. Ea sancționează, în anumite limite și sub condiții stricte, pasivitatea proprietarului și consolidează o stare de fapt lungă, vizibilă și stabilă. Tocmai de aceea legea cere posesie utilă și tocmai de aceea nu acceptă clandestinitatea, violența, precaritatea sau bunurile scoase din circuitul civil general, cum sunt cele din domeniul public. La fel, tot de aceea, Înalta Curte a insistat că trebuie respectată legea aplicabilă la data începerii posesiei; nu poți amesteca reguli noi cu situații vechi doar pentru că termenul pare mai avantajos.
Concluzia juridică este simplă, chiar dacă procedura nu este. Da, în România poți deveni proprietar prin uzucapiune. Dar numai dacă dovedești o posesie reală, continuă, publică, pașnică și exercitată ca proprietar; numai dacă te încadrezi în regimul legal corect, în funcție de momentul când a început posesia; și numai dacă terenul nu face parte din domeniul public. Restul sunt povești de gard.
O resto si pe aver rig
