Radu mă privi speriat.
— Irina…
— Nu pentru că nu mai ai serviciu. Nu pentru că afacerea ta a eșuat. Pentru că ai folosit reputația mea ca să ascunzi ceea ce făceai.
— Putem repara.
— Nu.
Doina se apropie
de el.
Pentru o clipă am crezut că avea să-i ia apărarea.
— Unde sunt banii pe care ți i-a dat?
Radu se întoarse spre ea.
— Mamă…
— Te-am întrebat unde sunt.
— În proiect.
— Atunci proiectul tău te va întreține.
Și-a luat geanta.
Înainte să plece, s-a uitat la mine.
— Irina, ceea ce am făcut astăzi…
— Nu pot să vă spun că este în regulă.
— Știu.
A plecat fără să mai spună nimic.
Radu și-a strâns lucrurile în seara aceea.
Două săptămâni mai târziu am început procedura de divorț.
Nu mi-am recuperat toți banii pe care îi investise fără să-mi spună, iar faptul că unele transferuri îi fuseseră făcute voluntar a însemnat că pierderea financiară a rămas, în parte, a mea.
Doina nu a mai venit la companie.
Relația mea cu ea a rămas rece și distantă.
Iar Radu a fost nevoit să-și susțină singur proiectul sau să se întoarcă la un
serviciu adevărat. Eu nu i-am mai finanțat nici afacerea, nici minciunile.
Căsnicia noastră s-a încheiat.
Nu pentru că soacra mea mă făcuse de râs în fața colegilor.
Ci pentru că, în ziua aceea, am aflat cine îi pusese în mână toate minciunile cu care venise să mă distrugă.
O resto si pe aver rig