Când i-a văzut pe copii, fața i s-a schimbat pentru o clipă. Nu de furie. De durere.
„I-am căutat”, a spus el încet. „Sau, mai bine zis, te-am căutat pe tine. Dar cineva din familia mea s-a asigurat că toate mesajele, toate analizele și toate actele trimise de tine nu ajung niciodată la mine.”
Radu s-a întors brusc spre el. „Ce acte?” Mircea a deschis dosarul negru și a scos mai multe pagini: ecografia cu trei saci gestaționali, mesajele trimise de Valeria, dovada că ceruse ajutor înainte să nască și o scrisoare recomandată returnată cu mențiunea „destinatar mutat”. Valeria a simțit cum i se taie respirația. Ea crezuse că fusese ignorată. Acum afla că fusese ștearsă.
Femeia blondă de lângă Radu, Irina, a făcut un pas înapoi. „Radu, tu mi-ai spus că a fost o aventură terminată.” Radu nu i-a răspuns. Se uita la hârtii, apoi la copii, apoi la tatăl lui. Pentru prima dată, moștenitorul sigur pe el părea doar un bărbat prins între lașitatea lui și adevărul pe care alții îl ascunseseră mai bine decât el.
Mircea a apăsat un buton de pe telefon și a pus pe masă o înregistrare audio. Vocea mamei lui Radu s-a auzit limpede, rece, spunând unei asistente să nu mai trimită nimic către familie, fiindcă „fata aceea vrea doar bani”. În salon s-a lăsat o liniște grea. Valeria a închis ochii. Optsprezece luni în care se simțise abandonată, umilită și singură se adunaseră într-o singură frază.
O resto si pe aver rig
