Expresia „cel mai mare oraș” este adesea folosită fără explicații suplimentare, iar de aici apar confuziile. Pentru unii, mărimea unui oraș înseamnă numărul de locuitori. Pentru alții, înseamnă suprafața pe care se întinde. Pentru specialiștii în urbanism, poate însemna zona funcțională, adică orașul împreună cu localitățile din jur, care depind de el economic și social.
Aceste criterii duc la rezultate diferite. Un municipiu compact, cu foarte mulți locuitori pe kilometru pătrat, poate părea uriaș din punct de vedere urban, dar să aibă o suprafață administrativă mai mică decât un oraș cu teritorii întinse, dar mai puțin populate.
De exemplu, un oraș poate include în limitele sale terenuri agricole, păduri, zone industriale, spații neconstruite sau cartiere aflate la distanță mare unele de altele. Pe hartă, el apare foarte mare ca suprafață, deși viața urbană propriu-zisă se desfășoară doar într-o parte a acelui teritoriu.
Suprafața administrativă poate schimba clasamentul
Când criteriul folosit este suprafața administrativă, ierarhia orașelor poate arăta diferit față de așteptările publicului. În această situație, nu contează doar câți oameni locuiesc într-un oraș, ci cât de mare este teritoriul aflat în administrarea sa.
Această diferență este importantă, pentru că limitele administrative nu coincid întotdeauna cu percepția oamenilor despre un oraș. Unele municipii au preluat de-a lungul timpului sate, comune, terenuri sau zone periferice, ajungând să aibă o suprafață oficială foarte mare. Altele, deși mult mai dezvoltate și mai populate, au rămas compacte.
Astfel, un oraș mai puțin mediatizat poate apărea în top atunci când se măsoară teritoriul, nu numărul de locuitori. Nu înseamnă că este mai aglomerat, mai dezvoltat sau mai influent decât Bucureștiul, ci doar că are o suprafață administrativă mai extinsă.
O resto si pe aver rig
