Cea mai PUTERNICĂ CLARVĂZĂTOARE Maria Ghiorghiu profeţie cutremurătoare! Ce se va întâmpla în România, în viitorul apropiat

Aceasta a povestit că, în fața stelei, ar fi apărut o panglică în culorile tricolorului României, întinsă de o „mână nevăzută”.

„În fața acestei stele unice de pe cerul sfânt, care coborâse până aproape de mine, o mână nevăzută a întins o panglică în culorile Tricolorului României. Panglica era chiar pe fața stelei mari. Părea ca și cum această stea ne-ar fi fost oferită ca un cadou, legată cu Tricolorul României.”

Maria Ghiorghiu a descris imaginea ca fiind una impresionantă, spunând că vedea un cer albastru de noapte, fără alte stele, pe care se afla doar acea stea mare, acoperită de panglica tricoloră.

Potrivit relatării sale, după câteva clipe, steaua s-ar fi transformat într-o alta, albă și orbitor de luminoasă, cu multe raze în jurul ei.

„După doar câteva clipe, steaua mare cu Tricolorul României s-a transformat într-o altă stea albă, orbitor de strălucitoare, cu multe raze mari în jurul ei, așa cum este reprezentat Duhul Cel Preasfânt.”

O resto si pe aver rig

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *