Și, fără să faci caz din asta, ai un fel de a organiza spațiul din jurul tău. Uneori discret, alteori direct, însă niciodată artificial. Într-un grup, se simte rapid cine ține firul: tu ai acel talent rar de a împinge lucrurile înainte, ca o forță constantă, nu ca o furtună care consumă tot.
Când rutina devine dușmanul tău tăcut
Există însă o zonă unde devii deosebit de sensibilă: repetiția. Pentru alții, rutina e liniște. Pentru tine, rutina e un gri care se așază încet peste energie. Nu e capriciu și nici „plictiseală” în sens superficial; e nevoia de a simți că zilele au un puls, că există mișcare, progres, schimbare.
De aceea, când lucrurile intră pe pilot automat, începi să cauți aer: un obiectiv nou, o idee, un loc, o conversație care nu seamănă cu cele de ieri. Și nu fugi de responsabilitate — fugi de senzația că viața se repetă fără să te mai atingă.
În spatele impulsului ăsta e și o disciplină pe care nu toată lumea o observă. Pentru că tu nu schimbi direcția doar de dragul schimbării; tu schimbi pentru că simți momentul. Iar asta, uneori, arată ca o îndrăzneală pe care alții n-o au.
O resto si pe aver rig
