Mihai tremura. Nu de frică. De ușurare.
— Doamnă… nu știu cum să vă mulțumesc, a spus el cu lacrimi în ochi.
Sara i-a pus o mână pe umăr.
— Mulțumește-i lui Dumnezeu că ai avut curaj să spui adevărul. Și să nu mai taci niciodată când ești nedreptățit.
Apoi a urcat din nou în taxi.
— Unde mergem? a întrebat Mihai.
— Acasă, a zâmbit ea. Azi e o zi mare în familie.
Pe drum, Mihai conducea mai drept ca niciodată. Pentru prima dată după mult timp, simțea că legea chiar îl apără.
Când au ajuns, Sara i-a plătit cursa și i-a lăsat un bacșiș generos.
— Pentru copii, a spus simplu.
Mihai a rămas privind-o cum pleacă. Nu ca pe o căpitană de poliție. Ci ca pe un om drept.
Iar a doua zi, la nuntă, Sara a dansat, a râs și a fost doar soră. Dar undeva, pe o stradă din București, un om simplu știa că există speranță. Pentru că uneori, dreptatea chiar ajunge la timp.
O resto si pe aver rig
