Ultima fertilizare cu drojdie se face când primele etaje de fructe sunt formate și încep să crească bine. Practic, ultima aplicare utilă este înainte de coacerea masivă, nu la final de cultură. În câmp, pentru o cultură obișnuită de vară, asta înseamnă de obicei sfârșit de iunie, iulie sau cel târziu început de august, în funcție de data plantării. În solar, unde cultura ține mai mult, ultima aplicare poate fi împinsă mai târziu, dar tot cu aceeași regulă: nu mai dai drojdie când planta trebuie să coacă, nu să crească frunze.
Ca regulă practică, drojdia se folosește de 2, maximum 3 ori pe sezon. Prima dată după prindere. A doua oară înainte de înflorirea serioasă sau la începutul legării fructelor. A treia doar dacă plantele sunt viguroase, solul este bun și cultura are nevoie de un impuls, nu de salvare.
Rețeta de bază cu drojdie proaspătă este aceasta: 100 g drojdie proaspătă, 2 linguri de zahăr și 1 litru de apă călduță. Se amestecă și se lasă 2–3 ore la fermentat într-un loc cald, fără capac etanș. Apoi se completează până la 10 litri cu apă. Se aplică la rădăcină, pe sol deja umed, câte 0,5 litri la plantele mici și până la 1 litru la tufele bine dezvoltate.
Rețeta cu drojdie uscată este mai comodă: 10 g drojdie uscată, 2 linguri de zahăr și 10 litri de apă călduță. Se lasă 2–3 ore, apoi se udă la rădăcină. La plantele tinere se dau 300–500 ml pe plantă. La plantele mari, 700 ml până la 1 litru, dar numai dacă solul nu este deja plin de apă.
Nu se folosește apă fierbinte. Nu se pune drojdia în soluții cu fungicide, cuprice, insecticide sau îngrășăminte concentrate. Nu se aplică în miezul zilei. Cel mai bun moment este seara sau dimineața devreme, după o udare normală. Solul trebuie să fie umed, dar nu noroios.
O variantă mai blândă, bună pentru grădinile mici, este rețeta cu drojdie și cenușă, dar nu amestecate direct în aceeași găleată. Într-o zi se aplică drojdia. După 5–7 zile se poate aplica o infuzie slabă de cenușă, pentru potasiu. Cenușa este alcalină și bogată în săruri; dacă o combini la întâmplare cu alte soluții, poți dezechilibra solul.
Pentru cenușă, rețeta sigură este: 150–200 g cenușă curată de lemn la 10 litri de apă. Se lasă 24 de ore, se amestecă, apoi se folosește lichidul limpede. Se aplică 0,5 litri la plantă, o dată la 2–3 săptămâni, în perioada de formare și creștere a fructelor. Nu se folosește cenușă din PAL, lemn vopsit, carton ars, plastic sau resturi menajere. Doar cenușă curată de lemn.
Maceratul de urzică este bun la începutul culturii, când roșiile au nevoie de creștere. Se pune 1 kg de urzică verde tocată în 10 litri de apă și se lasă 7–10 zile la fermentat, amestecând zilnic. Mirosul este puternic. Pentru udare, se diluează 1 litru de macerat la 10 litri de apă. Se aplică 0,5 litri la plantă. Se folosește înainte de înflorire și cel mult la începutul legării fructelor. După aceea, prea mult azot împinge planta spre frunze, nu spre roșii.
Maceratul de tătăneasă este mai potrivit pentru perioada de fructificare, pentru că aduce mai mult potasiu decât urzica. Rețeta este asemănătoare: 1 kg plantă verde la 10 litri de apă, fermentare 7–10 zile, diluare 1:10 la udare. Se aplică la 2–3 săptămâni, când fructele cresc. Nu se toarnă pe frunze și nu se folosește nediluat.
O resto si pe aver rig
