— Cum este posibil? am întrebat.
Ana a început să plângă.
Încet.
Fără putere.
— Nu mă lăsau să mă odihnesc.
Am simțit cum mi se strânge pieptul.
— Cine?
Ea și-a întors privirea.
— Mama ta și Cristina.
Un medic a observat apoi niște urme violacee pe încheieturile ei.
— De unde sunt acestea?
Ana a ezitat.
— M-au tras de brațe când încercam să mă ridic.
În salon s-a făcut liniște.
Medicul a încremenit.
— Cine v-a făcut asta?
Lacrimile au început să-i curgă pe obraji.
— Soacra mea.
Doctorul a ieșit imediat pe hol și a cerut să fie chemată poliția.
În următoarele ore am aflat tot.
Mama mea îi luase telefonul în repetate rânduri.
Îi spunea că este o mamă slabă.
Că dramatizează.
Că toate femeile nasc și merg imediat la muncă.
Cristina o filma când plângea și râdea de ea.
Când Ana încerca să se odihnească, ele îi aduceau copilul și îi spuneau că o mamă adevărată nu se plânge.
O resto si pe aver rig
