Ca să se protejeze, inima ridică un zid transparent: suficient de clar ca să vadă lumea, suficient de gros ca să țină afară ceea ce ar putea înțepa. Ea râde la glume, oferă sfaturi, pare neclintită, și totuși lacrimi neașteptate îi apar când vede pe ecran două mâini care se caută. Trupul ține contabilitatea: umeri încordați, somn superficial, oftaturi scăpate fără plan. Biologia îi șoptește o propoziție dublă – siguranță și singurătate – iar ecoul acestei fraze se aude chiar și pentru ea.
„Ești în siguranță, dar ești solitară.”
Nevoia nefolosită se transformă în alte limbi ale vieții: zugrăvește holul în culori de răsărit, se antrenează pentru un 10K, învață acordurile la chitară pentru „Here Comes the Sun”. Fiecare deprindere e o scrisoare de dragoste către sine, dovada că afecțiunea poate porni din propriile palme. Independența devine o pelerină care flutură în urmă, luminoasă și puternică, dar materialul ei atinge uneori locul gol unde ar încăpea o altă bătaie de inimă. În acest echilibru, tandrețe și autocontrolul învață să conviețuiască.
O resto si pe aver rig
