Era o tânără care nu vedea. Crescuse într-o casă în care fusese tratată ca și cum prezența ei ar fi fost o povară. Tatăl ei o considera o responsabilitate pe care ar trebui s-o poarte toată viața—o fiică pe care trebuia s-o întrețină în permanență, care, dupa părerea lui, nu avea cum să se căsătorească și nu avea cum să contribuie cu nimic util.
El o detesta. Se rușina de existența ei.
În ochii lui exista doar orbirea, nu vreo urmă de inteligență, blândețe sau tărie. Nu încerca să vadă dincolo de aparențe; nu recunoștea omul care se afla în spatele handicapului.
Fata a crescut cu convingerea că nu valorează nimic.
Și-a învățat lecția de a se face mică, de a cere iertare pentru simpla ei existență și de a nu aștepta nimic de la nimeni.
The Marriage
Povestea continuă cu decizia crudă a tatălui: pentru el, soluția era să scape de această „povară”. În felul acesta, fata a fost dată de soartă unei căsătorii pe care nu o alesese și în care nu i s-au oferit alternative.
Nu e nevoie să intru în fiecare detaliu al zilelor ei de după aceea pentru ca sensul să rămână clar: viața i-a fost modelată de dorința altora, iar speranțele ei au fost reduse la ceea ce i s-a permis de către cei din jur.
O resto si pe aver rig
