Eu aveam visele mele.
El avea așteptările lui.
Eu voiam libertate.
El voia disciplină.
Eu vedeam lumea într-un fel.
El o vedea complet diferit.
La început au fost doar mici neînțelegeri.
Apoi au devenit certuri.
Apoi au devenit tăceri.
Și uneori tăcerea doare mai mult decât orice cuvânt rostit la nervi.
Ani pierduți
Au trecut luni.
Apoi ani.
Vorbeam rar.
Uneori doar de sărbători.
Alteori nici atunci.
Fiecare dintre noi aștepta ca celălalt să facă primul pas.
Fiecare dintre noi era convins că are dreptate.
Orgoliul a crescut.
Distanța a crescut.
Iar timpul trecea fără să întrebe pe nimeni dacă este pregătit.
În tot acest timp, viața mergea înainte.
Eu îmbătrâneam.
El îmbătrânea.
Dar niciunul dintre noi nu observa cât de prețios devenea fiecare an.
O resto si pe aver rig
