„Conurile?” am întrebat.
A doua zi au dispărut.
Dar eu nu m-am oprit acolo.
În weekend, am adus niște borduri din beton. Frumoase, curate. Am marcat limita exact unde trebuie.
Apoi am turnat un strat nou de pietriș.
Totul drept, clar, imposibil de contestat.
Când am terminat, m-am uitat la alee.
Era mai frumoasă ca niciodată.
Reflecții finale
Radu a trecut pe lângă mine într-o zi, fără să zică nimic.
Doar a dat din cap.
Am dat și eu.
Nu ne-am împrietenit.
Dar nici nu a mai mutat nimeni vreun centimetru.
Și de fiecare dată când parchez acolo, știu un lucru sigur:
Nu e doar o alee.
E munca mea.
Și nu o mai ia nimeni.
O resto si pe aver rig
