Prin comparație cu specii a căror supraviețuire a depins de câmpul vizual amplu în sus (de pildă, ierbivorele care urmăresc prădători), porcul nu a fost „proiectat” pentru privirea în sus, ci pentru a scana zona din față și de la nivelul solului. De aceea, când vrea să observe ceva aflat mai sus, își reorientează întregul corp, își schimbă poziția sau caută un unghi care să-i permită să urmărească obiectul.
Limitarea privirii nu înseamnă însă că porcul „nu vede” ce se întâmplă deasupra lui. Mai degrabă, traseul până la acea privire este altul: în loc de o simplă ridicare a capului, intervine o mică „coregrafie” a corpului. În curte, asta se traduce prin a face câțiva pași înapoi, a se roti sau a-și arcui spatele pentru a câștiga un unghi mai bun.
O resto si pe aver rig
