„Nu e cea mai reușită poză, dar nici nu trebuie să fie și nu era menită să ajungă aici: am făcut-o în primele minute după trezirea din anestezia necesară pentru o intervenție medicală, eram pe un pat de spital la (…) și zâmbeam aparatului doar ca să o încurajez pe fiica mea ce aștepta vești de la mine cu emoție, avea nevoie să mă știe bine, știind că nu poate fi lângă mine ieri, ea e deja plecată peste ocean spre noua etapă din viața ei. Dar totu-i bine când se termină cu bine: medicii minunați pe mâinile cărora m-am aflat ieri la (…) mi-au dat de veste că suspiciunile posibile care să explice simptomele acutizate recent nu se confirmă, fizic organele interne sunt bine. Despre ce pot face, însă, stresul profund, grijile pe termen lung care nu te lasă să dormi luni la rând, problemele interioare sufletești nevindecate din trecut și adâncite de altele din prezent pe care le tot eviți și ascunzi, anxietatea ajunsă la atacuri de panică, senzația acută de lipsa de aer, etc, vă voi povesti altădată. Cert e că, uneori, viața îți poate fi dată peste cap și calitatea ei poate să scadă îngrijorător, iar dacă nu îndepărtezi ceea ce îți creează acest serios dezechilibru, poți ajunge din om, neom, cum se spune. Cu toată grija mea permanentă pentru sănătate, adeseori am luat pe umerii mei mult mai mult decât pot să duc, spunându-mi că eu sunt puternică și că… trebuie. Da, am putut, dar cu un cost pe care trebuie să învăț să îl evaluez corect, înainte de a mi-l asuma… sau nu. Și așa vă sfătuiesc și pe voi, să cântăriți atent ce și cât puteți duce, fără a sări peste limite”
O resto si pe aver rig
