— Nu e o recompensă. Este un ajutor. Pentru dumneavoastră și pentru copil. Și mai este ceva.
A scos o altă hârtie.
— Dacă doriți, după ce nașteți, vă pot oferi un post stabil în compania mea. Nu ca taximetristă, ci la birou. Program normal, siguranță.
Ana a simțit cum i se umezesc ochii.
— Eu… nici nu știu ce să spun.
— Spuneți doar că acceptați să primiți ajutor, a zâmbit Mihai. Așa cum și eu l-am primit atunci când nu mai aveam nimic.
După ce a plecat, Ana a rămas mult timp privind documentele de pe masă. A pus mâna pe burtă și a zâmbit pentru prima dată după multe săptămâni, fără teamă.
În acea noapte, a adormit liniștită, cu sentimentul că bunătatea, chiar și atunci când pare pierdută în viscol, găsește întotdeauna drumul înapoi.
O resto si pe aver rig
