În România, tăierea unui nuc nu se poate face oricum, deoarece este reglementată prin Legea pomiculturii nr. 348/2003. Persoanele care taie un nuc fără autorizație pot primi amenzi care ajung până la 10.000 de lei.
Când poate fi tăiat un nuc
Tăierea unui nuc este permisă doar în baza unei autorizații, iar proprietarul trebuie să respecte o procedură clară înainte de a interveni asupra arborelui.
Primul pas este depunerea unei cereri la Direcția pentru Agricultură Județeană, cu cel puțin o lună înainte de data la care se dorește tăierea. Ulterior, specialiștii verifică situația în teren și analizează dacă arborele se încadrează în condițiile prevăzute de lege.
Aprobarea poate fi acordată doar dacă există motive justificate. Printre situațiile acceptate se numără cazul în care nucul este foarte bătrân și are peste 60% din coroană uscată, situația în care arborele se află pe un teren destinat unor construcții de interes național sau local, ori cazul în care este amplasat pe aliniamentul drumurilor naționale și poate pune în pericol siguranța circulației.
O resto si pe aver rig