…și m-a lovit mai tare decât orice palmă peste față.
S-a ridicat brusc — mult prea brusc pentru cineva cu o burtă atât de mare — încercând să-și șteargă mâinile ude de cămașă. Degetele îi tremurau. Nu de bucurie. De frică.
„Adrian, eu… eu doar…”, a încercat ea să spună, dar Elena s-a ridicat prima.
„Domnule tată, pot să explic”, a rostit administratorul cu un zâmbet strâns, din acela al cuiva prins pe picior greșit.
O resto si pe aver rig
