Am ajuns acasă.
Am pus ghiveciul pe masă.
Soția și copiii se uitau la mine fără să spună nimic.
Am început să scot pământul cu mâinile.
După câteva minute am atins ceva tare.
Nu era o piatră.
Era o cutie metalică mică, învelită într-o pungă de plastic.
Mâinile îmi tremurau.
Înăuntru se afla o cheie.
Și un plic.
Pe plic scria:
„Deschide mai întâi cutia de valori de la banca unde mergeam împreună cu tatăl tău.”
A doua zi am mers la bancă.
Cheia se potrivea.
Funcționara a deschis caseta.
Înăuntru nu era aur.
Nu erau bani.
Era un dosar.
Și o scrisoare.
Am început să citesc.
„Dragul meu,
Dacă ai ajuns aici, înseamnă că nu mai sunt.
Nu te-am judecat niciodată pentru că m-ai trimis la azil.
Am văzut cât de greu îți este să întreții familia.
Știu că ai crezut că faci ceea ce este mai bine pentru copiii tăi.
O resto si pe aver rig
