Am ieșit la întâlnire fără nicio așteptare anume. O prietenă mi-a zis doar atât: „e genul bun”. Am mai auzit asta înainte, așa că nu mi-am format mari speranțe. Totuși, când a apărut, a venit cu flori. Nu erau florile cumpărate în grabă, aruncate într-o hârtie; erau trandafiri adevărați, cu petale pline și un parfum discret.
S-a apropiat zâmbind sincer. Mi-a deschis ușa cu naturalețe și mi-a scos scaunul cu o blândețe care m-a făcut să tresar ușor. Era ceva în felul lui de a fi care părea… altfel decât obișnuit. Nimic ostentativ, doar o prezență caldă, atentă.
Cina a decurs firesc, liniștit. Nu a încercat să mă impresioneze cu povești exagerate sau gesturi grandioase, dar, prin modul în care mă privea și mă asculta, m-a făcut să mă simt importantă. Asculta cu răbdare, râdea la momentele potrivite și m-a lăsat să vorbesc. M-am trezit spunând lucruri personale, dezvăluiri pe care nu le mai făcusem de mult cuiva. Era confortabil să fiu sinceră în prezența lui.
Când a venit nota, reflexul meu a fost să scot portofelul. M-am aplecat spre masă, însă el mi-a oprit mâna cu o mișcare calmă.
O resto si pe aver rig
