Suspiciunea
Seara, la macaroane cu brânză, mă pregăteam să-l întreb. Dar a vorbit el primul.
„Mami, mâine după școală mă duc la ziua lui Teo”, zice el, prea degajat. „O să ajung mai târziu acasă. Zice că fac și piscină și tatăl lui pune mici și cârnăciori.”
Un nod mi-a strâns stomacul. Replica lui suna… repetată.
„Așa? Și la ce oră e petrecerea?”
„După școală. La el acasă. Am mai fost. E aproape de școală.”
Am zâmbit, i-am mângâiat părul și m-am dus direct în camera mea. Cu telefonul în mână, am sunat-o pe mama lui Teo.
„O petrecere? Nicoleta, ziua lui Teo e abia luna viitoare”, mi-a spus ea surprinsă. „Încă nici n-am stabilit ce facem.”
„Și mâine nu e nimic? Poate a înțeles Rareș greșit.”
„Nu, sigur nu avem nimic mâine.”
Când am închis telefonul, știam deja ce aveam de făcut: să-mi urmăresc copilul.
Urmărirea
A doua zi, am parcat peste drum de școala lui Rareș, cu stomacul făcut ghem. Cu atâtea mașini prin zonă, n-avea cum să mă observe.
O resto si pe aver rig
