Pierderea mamei la unsprezece ani a marcat sfârșitul copilăriei mele.
Într-o zi, ea râdea cu mine pe malul apei; în ziua următoare nu mai era. Un accident neașteptat ne-a rupt lumea în bucăți.
Tatăl meu nu a mai fost niciodată la fel după aceea. Am crescut, am mers la școală, mi-am construit o viață profesională, dar în sufletul meu a rămas mereu un gol pe care nu l-am putut umple.
Am purtat amintirea ei pretutindeni — vocea blândă, zâmbetul luminos — ca pe o umbră care nu mă părăsea.
O resto si pe aver rig
