Aveam timp. Mult timp. Nu ne grăbea nimeni. Nu ne măsura nimeni în performanțe, like-uri sau rezultate. Greșeam și nu ne filma nimeni. Cădeam, ne ridicam, mergeam mai departe. Nu aveam anxietăți denumite frumos. Aveam doar oboseală și somn bun.
Ne certam și ne împăcam față în față. Nu exista blocare, ștergere sau unfollow. Rușinea exista și ținea loc de morală. Respectul nu se cerea, se învăța. Din priviri, din palme peste ceafă, din exemplu.
Nu eram fericiți tot timpul. Dar eram reali. Știam să ne bucurăm din puțin. Știam să așteptăm. Știam să pierdem. Azi vrem totul repede, ambalat frumos și validat public.
Copiii noștri vor avea poze perfecte. Noi am avut amintiri adevărate. Și asta face toată diferența.
O resto si pe aver rig
