Nu știa că Elena ascunsese adevărul.
Nu din rușine.
Ci pentru că își dorise să fie iubită pentru cine era ea, nu pentru banii tatălui.
Victor scoase din mapă un dosar subțire și îl lăsă pe masă, cu o mișcare ce trăda un verdict deja scris.
„Compania ta are credite restante de aproape 8 milioane de lei.”
Fața lui Andrei se schimbă brusc, ca și cum cineva ar fi stins luminile din interiorul lui.
„Cum… de unde știți asta?”
„Pentru că banca principală e a mea.”
Bianca făcu un pas înapoi, instinctiv, de parcă podeaua ar fi devenit nesigură.
Victor își păstră calmul:
„Clădirea în care ai biroul îmi aparține. Iar investitorii pe care îi aștepți luna viitoare? Sunt toți partenerii mei.”
Andrei simți cum i se surpă terenul de sub picioare, ca și cum toată încrederea pe care și-o construise în ani s-ar fi dovedit o fațadă fragilă.
„Domnule Radu, cred că putem discuta…”
„Nu mai avem ce.”
Victor îl țintui cu privirea, ferm, fără urmă de ezitare.
„Ai confundat bunătatea fiicei mele cu slăbiciunea.”
Elena oftă încet. Pentru prima oară după multă vreme, pe chipul ei se vedea o liniște adevărată.
Andrei se apropie de ea, cuprins de o disperare stinsă.
„Elena… eu nu știam…”
Ea ridică ușor mâna, oprindu-l înainte să mai spună ceva.
„Exact. Nu știai nimic despre mine.”
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
