Andrei își arcuise sprâncenele și lăsase să-i înflorească pe buze un zâmbet ironic, ca și cum totul i s-ar fi părut o scenă în care el rămânea, ca de obicei, stăpânul situației.
„Atunci ce vrei?”
Elena îl privi câteva clipe fără să scoată un cuvânt. În biroul rece, numai ploaia care bătea în ferestre și murmurul constant al aerului condiționat rupeau tăcerea.
Apoi ea apucă stiloul, trase câteva semnături ferme și împinse, calm, dosarul spre avocat. Nici un gest în plus, nicio ezitare.
O resto si pe aver rig
