Octavian a sosit două minute după ea. Fără șofer, fără escortă. Doar el, cu o mapă sub braț.
Nu a zâmbit.
Dar privirea aceea rece, aceea pe care Roxana o cunoștea, nu mai era la fel de aspră.
Au urcat împreună scările înguste. Biroul era mic, cu miros de cafea tare și cu dosare vechi aruncate pe rafturi. Acolo îi aștepta o femeie trecută de cincizeci de ani.
„Doamna avocat Preda,” a spus Octavian, direct. „Începem.”
Roxana nu pricepea de la început ce urma să se întâmple.
Dar când Octavian a pus pe masă contractul cu firma de curățenie și a început să explice despre ore neplătite, condiții ilegale, fals în declarații legat de moartea tatălui ei, ceva s-a schimbat în aer.
Vocea lui era calmă.
Dar fiecare cuvânt lovea ca un ciocan, precis, hotărât.
În săptămânile ce au urmat, lucrurile au luat-o razna pentru cei care credeau că pot rămâne nepăsători.
Inspectoratul Teritorial de Muncă a venit în control, cercetările au început să sape în documente.
Fosta șefă a Roxanei a început să sune disperată, încercând probabil să potrivească explicații pentru hârtiile descoperite.
Alți angajați au prins curaj. Unii au vorbit, alții au adus probe. Frica s-a transformat în mărturii.
S-au descoperit pontaje modificate. Oameni plătiți la jumătate. Zeci de „hârtii cu datorie” care erau, în fapt, semnături strânse sub presiune.
O resto si pe aver rig
