Eleonora a simțit cum genunchii i se înmoaie. Pentru o clipă a crezut că visează, că mintea îi joacă feste după atâția ani de dor, rugăciuni și întrebări fără răspuns. O lacrimă i-a alunecat pe obraz, dar nu a șters-o. A vrut să simtă totul așa cum era: adevărat, viu, neașteptat.
Lia a pășit spre ea și, fără nicio ezitare, a strâns-o în brațe. A urmat o îmbrățișare tăcută, lungă, de parcă timpul ar fi trebuit recuperat. Roxana și Claudia s-au apropiat și ele, iar Eleonora s-a trezit cuprinsă de cele trei femei pe care, cu ani în urmă, le găsise tremurând lângă un tomberon. Acum miroseau a parfum scump și aveau priviri pline de încredere, nu de teamă.
— Intrați, fetelor, a reușit să spună Eleonora, abia șoptit.
Au intrat în casă cu pași liniștiți. Eleonora le-a privit cu ochii umezi, iar ele au privit în jur ca niște fiice care se întorc acasă după o viață întreagă. Claudia a văzut pe perete o fotografie veche a Eleonorei cu soțul ei, într-un costum simplu, de căsătorie.
O resto si pe aver rig
